Politică de confidențialitate
Pentru noi, protecția și confidențialitatea datelor sunt foarte importante, și respectăm toate prevederile naționale și europene în vigoare privind protecția acestora. În cele ce urmează, vă vom prezenta pe scurt modul în care colectăm, prelucrăm și utilizăm datele, și vă vom explica mai în detaliu ce fel de informații și date cu caracter personal stocăm și ce facem cu ele.
Unele dintre ofertele și serviciile puse la dispoziția consumatorilor prin intermediul site-ului web https://www.tetra.net/ro-ro/ (inclusiv trageri la sorți, garantarea rambursării banilor, programul Angajament față de animalul de companie, și participarea la clubul crescătorilor) pot fi acoperite de termeni și condiții diferite. Aceste prevederi adiționale vor fi menționate în cadrul ofertei sau serviciului nostru. Vă rugăm să le citiți și să le interpretați împreună cu această Politică de confidențialitate.
1. Operator
Conform art. 4 (7) al Regulamentului general privind protecția datelor („RGPD”) al UE, operatorul datelor dumneavoastră cu caracter personal este:
Tetra GmbH
Herrenteich 78
49324 Melle, Germania („noi” sau „nouă”).
2. Colectarea, prelucrarea și utilizarea Datelor cu caracter personal
2.1. Datele cu caracter personal
Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă. O persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată direct sau indirect, în special prin referire la un identificator, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau unul sau mai mulți factori specifici identității fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale ale persoanei fizice respective.
Acestea vor include, de exemplu, numele dumneavoastră, adresa de e-mail, numărul de telefon, adresa, data de naștere, precum și diferite date pe care le furnizați ca parte a unei comenzi online, a unei înregistrări, la crearea unui cont de client, sau la trimiterea unei solicitări prin intermediul formularului de contact („Datele cu caracter personal”).
Datele statistice pe care le colectăm din motive tehnice atunci când ne vizitați site-ul web, și pe care le anonimizăm pentru a nu putea fi asociate în mod direct cu persoana dumneavoastră, nu vor fi acoperite de această Politică de confidențialitate. Aceste date statistice vor include informații privind numărul de vizite pe site-ul nostru web, timpul petrecut pe site, paginile vizitate, informațiile din browserul sau browserele folosit(e) – toate utilizate în așa fel încât să nu permită identificarea unei persoane. Aceste informații vor fi colectate și tratate în mod anonim pentru a obține informații privind modul de utilizare al site-ului nostru web și a-l optimiza în mod corespunzător. Vă rugăm să citiți Politica privind modulele cookie pentru informații adiționale privind colectarea datelor statistice prin intermediul modulelor cookie.
2.2. Bazele legale ale colectării, prelucrării și utilizării Datelor dumneavoastră cu caracter personal
În general, este posibil să ne utilizați site-urile web fără să introduceți niciun fel de Date cu caracter personal. În măsura în care paginile noastre web colectează Date cu caracter personal, aceasta se va întâmpla, ori de câte ori este posibil, cu acordul dumneavoastră.
Vă vom colecta, prelucra și utiliza Datele cu caracter personal conform acestei Politici de confidențialitate. Această secțiune 2.2 conține informații detaliate utile.
Dacă ne vizitați site-ul web exclusiv în scopuri informative, de ex. pentru a afla informații despre noi sau despre produsele noastre, respectiv dacă nu vă înregistrați și nu ne furnizați informații despre dumneavoastră într-un alt mod, vă vom colecta Datele cu caracter personal numai prin intermediul modulelor cookie și a altor tehnologii similare, așa cum se explică mai în detaliu în Politica privind modulele cookie. Colectăm aceste Date cu caracter personal conform Art. 6 (1) (f) al RGPD: de exemplu, adresa IP, data și ora solicitării, fusul orar, starea de acces/codul de stare HTTP, conținutul solicitării (pagina specifică), fiecare volum de date transmis, browserul utilizat și versiunea aplicației browserului, site-ul web de pe care provine solicitarea, sistemul de operare și interfața acestuia, și limba.
În cazul în care intrați pe site-ul nostru web din unul dintre motivele enumerate mai jos, secțiunile de mai jos includ detalii adiționale:
2.2.1. Pentru relația noastră comercială
Vă vom colecta și prelucra numele, adresa de e-mail și orice alte informații pe care ni le furnizați pentru gestionarea relației comercială dintre noi, de exemplu pentru a vă răspunde la solicitare, a procesa acordul încheiat cu dumneavoastră, sau în scopuri administrative tehnice necesare având în vedere relația noastră comercială. Baza legală a prelucrării este necesitatea prelucrării Datelor dumneavoastră cu caracter personal în scopul executării contractului(contractelor) încheiate cu dumneavoastră, conform articolului 6 (1) (b) al RGPD.
Vom păstra aceste Date cu caracter personal pe toată perioada derulării relației noastre comerciale. Dacă între noi nu au existat tranzacții sau comunicări timp de trei ani, vă vom șterge sau anonimiza Datele cu caracter personal, excepție făcând cazul în care legea ne impune stocarea lor pe o perioadă mai lungă de timp.
2.2.2. Abonarea la buletinul informativ și analiza modului de utilizare a acestuia
a) Abonarea
Dacă vă abonați la lista noastră de expediere poștală prin e-mail, vom utiliza Datele cu caracter personal – furnizate de dumneavoastră, cu consimțământul dumneavoastră – pentru a vă trimite periodic buletine informative prin e-mail și a vă ține la zi, de exemplu cu oferte sau subiecte de interes curente.
Pentru a vă înregistra, și a primi informații relevate pentru animalul dumneavoastră de companie, este necesar să ne furnizați adresa dumneavoastră de e-mail și posibil informații generale despre acest animal. Putem prelucra de asemenea date asociate buletinelor informative trimise, cum ar fi destinatarii și ora trimiterii. Buletinele informative pot conține oferte curente, concursuri, trucuri generale privind îngrijirea și toaletarea animalelor de companie, știri și alte informații despre produsele noastre, precum și sfaturi și informații generale privind diferite aspecte legate de produsele noastre. Baza legală pentru această prelucrare este consimțământul dumneavoastră, conform Articolului 6 (1) (a) al RGPD.
Este posibil să vă partajăm Datele cu caracter personal cu agenții terțe (inclusiv CreativeRace și Speed Communications) care se ocupă de bazele noastre de date pentru gestionarea relației cu clientul (CRM) în cazul abonaților la buletinul informativ.
Vă puteți retrage oricând consimțământul prin dezabonarea de la lista noastră de expediere poștală prin e-mail, fără a preciza motivele și cu efect imediat. Vă puteți dezabona prin utilizarea linkului de dezabonare din partea de jos a buletinelor informative prin e-mail, prin utilizarea formularului de contact, sau prin trimiterea unui e-mail la adresa gdpr.pet@eu.spectrumbrands.com.
Vă vom prelucra și păstra Datele cu caracter personal în acest scop până când vă dezabonați. Vă vom muta apoi Datele cu caracter personal pe o listă de suprimare pentru a ne asigura că nu veți mai fi contactat(ă) prin intermediul buletinului nostru informativ; Datele dumneavoastră cu caracter personal nu vor fi utilizate în niciun alt scop.
b) Analiza modului de utilizare a buletinului informativ
Depunem toate eforturile pentru a ne îmbunătăți continuu serviciile. În acest sens, este posibil să efectuăm o evaluare a buletinelor informative prin e-mail trimise, de ex. dacă adresele de e-mail furnizate sunt disponibile, dacă buletinul informativ a fost deschis, care dintre linkurile din buletinele informative au fost utilizate, și dacă am primit vreun răspuns sau mesaj de retur (răspuns (automat), mesaj de eroare etc.). Baza legală a prelucrării este interesul nostru legitim de a înțelege felul în care persoanele interacționează cu buletinele noastre informative pentru a ne îmbunătăți serviciile conform articolului 6 (1) (f) al RGPD.
Vă vom păstra Datele cu caracter personal în acest scop timp de doi ani. Vă vom șterge sau anonimiza apoi Datele cu caracter personal, excepție făcând cazul în care legea ne impune stocarea lor pe o perioadă mai lungă.
2.2.3. Recenziile produselor (Bazaarvoice)
Colectăm Date cu caracter personal de la dumneavoastră atunci când ne trimiteți o recenzie a unui produs prin intermediul site-ului nostru web. Aceste informații includ numele alternativ ales de dumneavoastră, adresa de e-mail, adresa IP, textul recenziei și evaluarea, precum și orice informații adiționale furnizate în mod voluntar, cum ar fi locație, grupa de vârstă, sex, detalii privind locul de unde ați cumpărat produsul, detalii privind animalele de companie pe care le aveți sau fotografie, care fac recenzia mai complexă sau mai interesantă pentru alți utilizatori.
Datele furnizate vor fi prelucrate în scopul utilizării recenziei produsului, și vor fi afișate pe site-ul nostru web până când vă retrageți consimțământul. Noi și furnizorii noștri de servicii (vezi detaliile de mai jos) putem utiliza adresa de e-mail furnizată pentru a vă contacta, din motive administrative, în legătură cu recenzia dumneavoastră. Baza legală pentru această prelucrare este consimțământul dumneavoastră, conform Articolului 6 (1) (a) al RGPD.
Vom partaja Datele dumneavoastră cu caracter personal cu Bazaarvoice pentru a pune la dispoziția clienților opțiuni de evaluare a produselor noastre. Vizitați https://www.bazaarvoice.com/legal/privacy-policy pentru informații adiționale privind modul în care Bazaarvoice vă procesează Datele cu caracter personal.
2.2.4. Conținut generat de utilizatori
Dacă ne-ați permis să vă utilizăm fotografia(fotografiile) sau înregistrarea(înregistrările) video (cu respectarea termenilor și condițiilor relevante), de exemplu ca parte a programului IAMS Angajament față de animalul de companie, aceste Date cu caracter personal vor fi prelucrate în vederea utilizării pe site-ul nostru web și pe toate rețelele noastre sociale, precum și pe cele ale societăților afiliate, așa cum ne-ați autorizat să o facem. Baza legală pentru această prelucrare este consimțământul dumneavoastră, conform Articolului 6 (1) (a) al RGPD.
Vom păstra Datele cu caracter personal încorporate în fotografie(fotografii) sau înregistrarea(înregistrările) video pe site-ul nostru web până la încheierea campaniei relevante.
2.2.5. Includerea pe lista „Găsește un comerciant”
Le oferim partenerilor noștri comerciali și celor care ne comercializează produsele opțiunea de a fi incluși în secțiunea „Găsește un comerciant” a site-ului nostru web.
Pentru a vă înregistra, avem nevoie de numele și adresa completă a societății dumneavoastră, ceea ce poate include Date cu caracter personal, cum ar fi numele dumneavoastră. Ne puteți furniza în mod voluntar informații adiționale, cum ar fi numărul de telefon și adresa site-ului web, acestea putând accelera procesul de includere pe listă.
Avem nevoie de aceste informații pentru a verifica autenticitatea cererii dumneavoastră și a vă include pe lista „Găsește un comerciant”, care va afișa adresa magazinului dumneavoastră, precum și orice alte informații menționate mai sus.
Baza legală pentru această prelucrare este executarea contractului relevant, conform Articolului 6 (1) (b) al RGPD.
Vom păstra Datele cu caracter personal atâta timp cât sunteți inclus pe listă. Datele dumneavoastră vor fi șterse de pe listă dacă vă retrageți consimțământul, dacă descoperim că informațiile nu mai sunt corecte și că nu pot fi corectate, sau dacă avem un alt motiv legitim pentru a vă șterge de pe listă, de exemplu dacă relația noastră comercială globală a încetat sau dacă nu ne mai comercializați produsele. În acest caz vă vom șterge imediat datele de pe listă.
Vă puteți retrage oricând consimțământul contactându-ne oricând la gdpr.pet@eu.spectrumbrands.com , fără a preciza motivele și cu efect imediat. Vă vom șterge de pe listă, așa cum am explicat mai sus.
2.2.6. Garantarea rambursării banilor
Dacă ne solicitați o rambursare completând formularul Garantarea rambursării banilor de pe site-ul web, vom prelucra Datele cu caracter personal furnizate în acest formular, inclusiv numele, adresa, adresa de e-mail, data de naștere și informațiile referitoare la bunurile cumpărate și procesul de rambursare.
Baza legală pentru această prelucrare este executarea contractului relevant, conform Articolului 6 (1) (b) al RGPD, întrucât vă prelucrăm Datele cu caracter personal pentru a vă procesa cererea de rambursare. Vă vom păstra datele cu caracter personal numai atâta timp cât este necesar pentru a îndeplini acest scop, și în scopul respectării dispozițiilor legale, contabile sau de raportare aplicabile.
2.2.7. Opriți falsurile/Prindeți escrocii
Dacă sesizați un produs suspectat a fi fals prin intermediul site-ului nostru web, vom prelucra Datele cu caracter personal furnizate în formular, inclusiv numele, adresa, adresa de e-mail și informațiile referitoare la bunul cumpărat și sesizare, precum și la restul procesului.
Baza legală pentru această prelucrare este interesul nostru legitim, conform Articolului 6 (1) (f) al RGPD, de a identifica produsele falsificate pentru a asigura bunăstarea clienților noștri și a animalelor de companie a acestora.
Vă vom păstra datele cu caracter personal numai atâta timp cât este necesar pentru a îndeplini acest scop, și în scopul respectării dispozițiilor legale, contabile sau de raportare aplicabile.
2.3. Consimțământul minorilor
Persoanele cu vârsta sub 16 ani nu ne pot furniza niciun fel de Date cu caracter personal fără consimțământul prealabil al părinților sau tutorelui legal.
2.4. Dacă vă dați consimțământul: Dreptul de a vă retrage consimțământul
Dacă consimțământul dumneavoastră este baza legală pentru prelucrarea Datelor cu caracter personal, îl puteți retrage oricând fără nicio explicație. Vă rugăm să rețineți că retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării anterior retragerii. Citiți secțiunea 4 de mai jos pentru informații adiționale despre drepturile pe care le aveți în ceea ce privește Datele cu caracter personal pe care pe deținem despre dumneavoastră.
3. Cum vă partajăm Datele cu caracter personal cu terțe părți
Pe lângă beneficiarii terți precizați în secțiunea 2 de mai sus, este posibil ca Datele dumneavoastră cu caracter personal să fie transferate terțelor părți după cum urmează:
- Societăților noastre afiliate din grupul Spectrum Brands;
- Furnizorilor de servicii terți, inclusiv, însă fără a se limita la, consultanții și furnizorii de servicii de tehnologie;
- Unui potențial vânzător sau cumpărător în cazul vânzării sau achiziției unei activități sau a unui activ al grupului Spectrum Brands, pentru ca cumpărătorul să poată continua să vă furnizeze informații și servicii; și
- Instanțelor, organismelor de arbitraj, autorităților de aplicare a legii, autorităților de reglementare sau procurorilor, dacă acest lucru este necesar pentru respectarea legii sau pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unor drepturi sau acțiuni în justiție.
Dacă contractăm alte societăți pentru a executa sarcini în numele nostru ca parte a unui acord de prelucrare a datelor, și le transferăm Datele dumneavoastră cu caracter personal în acest scop, societatea sau societățile respective vor fi obligate să vă protejeze Datele cu caracter personal și să le folosească numai în scopul specific descris în acordurile cu acești prelucrători.
În cazurile în care transferăm, în funcție de locația dumneavoastră, Date cu caracter personal țărilor din afara UE/SEE, am implementat măsurile de protecție necesare pentru a vă proteja Datele cu caracter personal, așa cum prevede legislația, de exemplu incluzând în contractul încheiat cu beneficiarul Clauzele contractuale tip ale UE, sau verificând dacă beneficiarul este certificat conform Scutului de confidențialitate.
Puteți solicita informații adiționale despre măsurile de protecție, de ex. copii ale măsurilor de protecție relevante, luând legătura cu gdpr.pet@eu.spectrumbrands.com. Vom procesa orice cerere conform legilor locale și procedurilor și politicilor proprii.
4. Drepturile dumneavoastră în ceea ce privește Datele dumneavoastră cu caracter personal
Dacă sunt îndeplinite anumite cerințe, este posibil să aveți următoarele drepturi conform RGPD în ceea ce privește Datele cu caracter personal pe care le deținem despre dumneavoastră:
- Dreptul de acces, art. 15 al RGPD: Ne puteți cere să confirmăm dacă vă prelucrăm Datele cu caracter personal și, dacă da, să vă furnizăm o copie a acestora (împreună cu anumite detalii).
- Dreptul de rectificare, art. 16 al RGPD: Dacă Datele cu caracter personal pe care le deținem despre dumneavoastră sunt incorecte sau incomplete, aveți dreptul să ne cereți rectificarea sau completarea acestora.
- Dreptul de ștergere, art. 17 al RGPD: În anumite circumstanțe, ne puteți cere să vă ștergem sau să vă eliminăm Datele cu caracter personal, de ex. dacă nu mai avem nevoie de ele sau dacă vă retrageți consimțământul (dacă este posibil).
- Dreptul de limitare a prelucrării, art. 18 al RGPD: În anumite circumstanțe ne puteți cere să limităm prelucrarea Datelor dumneavoastră cu caracter personal, de ex. dacă obiectați la prelucrarea acestora de către noi.
- Dreptul la portabilitatea datelor, art. 20 al RGPD: Aveți dreptul să obțineți Datele cu caracter personal pe care ni le-ați furnizat într-un format electronic structurat, utilizat în mod curent pentru reutilizarea în anumite circumstanțe.
- Dreptul de a obiecta la prelucrare, art. 21 al RGPD: Ne puteți cere oricând să încetăm prelucrarea Datelor dumneavoastră cu caracter personal, și vom face aceasta, dacă:
- ne bazăm pe interese legitime pentru a vă prelucra Datele cu caracter personal, excepție făcând cazul în care putem demonstra temeiuri legale efective pentru prelucrare; sau
- vă prelucrăm Datele cu caracter personal în scopul comercializării directe.
- Drepturile în ceea ce privește procesul decizional și crearea de profiluri în mod automatizat, art. 22 al RGPD: Aveți de asemenea dreptul să nu faceți obiectul unei decizii luate exclusiv pe baza prelucrării automate, inclusiv a creării de profiluri.
- Dreptul de a vă retrage consimțământul: Dacă ați consimțit să vă prelucrăm Datele cu caracter personal, aveți dreptul să vă retrageți acest consimțământ oricând.
Conform art. 77 al RGPD, dacă considerați că modul în care vă prelucrăm Datele cu caracter personal încalcă legislația aplicabilă, este posibil ca aceasta să vă dea dreptul și de a depune o sesizare la autoritatea de supraveghere din țara dumneavoastră.
Pentru informații adiționale în ceea ce vă privește drepturile și cerințele corespunzătoare, citiți informațiile furnizate de Comisia UE la https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/reform/rights-citizens_en.
Ne puteți contacta pentru a vă exercita drepturile la adresa:
Tetra GmbH
DSR Request
Herrenteich 78
49324 Melle
Germania
gdpr.pet@eu.spectrumbrands.com
Vă vom răspunde la solicitare conform prevederilor legale în vigoare și politicilor și procedurilor proprii. Este posibil ca înainte de a vă dezvălui informațiile cerute să vă solicităm informații adiționale pentru a vă confirma identitatea, și în scopuri de securitate.
5. Site-urile terților
Site-ul web poate conține linkuri către site-uri web ale unor mărci care nu fac parte din portofoliul Spectrum (de exemplu prin intermediul paginii „De unde să cumpărați”). Linkurile către alte site-uri web sunt furnizate cu titlu exclusiv informativ; ele nu înseamnă că promovăm aceste site-uri.
Când selectați un link către site-ul web al unui terț, ne veți părăsi site-ul; această politică de confidențialitate nu acoperă informațiile colectate prin intermediul unui alt site web. Toate informațiile pe care le divulgați pe site-ul terței părți vor fi guvernate de politica de confidențialitate a site-ului respectiv. Este important să citiți politicile de confidențialitate ale site-urilor terțelor părți relevante înainte de furniza informații pe acestea. Nu suntem responsabili și nu răspundem pentru practicile sau politicile site-urilor web ale mărcilor care nu fac parte din portofoliul Spectrum. Utilizarea site-urilor web ale terțelor părți se face pe propriul dumneavoastră risc.
6. Modulele cookie
Pentru a afla mai multe despre politica noastră privind modulele cookie, faceți clic aici pentru a ne citi Politica privind modulele cookie.
7. Securitatea datelor
Am implementat și menținem măsuri administrative, fizice, de securitate tehnică și organizatorică rezonabile, concepute pentru a vă proteja Datele cu caracter personal împotriva distrugerii, manipulării, pierderii, alterării, divulgării neautorizate, sau accesului neautorizat. Aceste măsuri de securitate sunt îmbunătățite în permanență în funcție de progresele tehnologice relevante. Din nefericire, transmiterea de informații prin Internet nu este complet sigură. Cu toate că depunem toate eforturile pentru a vă proteja Datele cu caracter personal, nu putem garanta securitatea datelor pe care ni le transmiteți; orice transmisie se face pe propriul dumneavoastră risc.
8. Întrebări și contact
Dacă aveți eventuale întrebări legate de prelucrarea Datelor dumneavoastră cu caracter personal sau orice alte informații incluse în această politică de confidențialitate, vă rugăm să luați legătura prin e-mail cu responsabilul nostru pentru protecția datelor la gdpr.pet@eu.spectrumbrands.com. Vom păstra orice Date cu caracter personal pe care le primim în legătură cu solicitarea dumneavoastră numai atâta timp cât este necesar pentru a vă răspunde la întrebări și în scopul respectării dispozițiilor legale, contabile sau de raportare. Vă vom face tot posibilul pentru a soluționa eventualele probleme pe care le aveți legat de prelucrarea Datelor dumneavoastră cu caracter personal.
© Tetra GmbH, iulie 2019